Sanitas Bucuresti

Ministerul Sănătăţii şi Federaţia SANITAS au ajuns la un Acord de colaborare în urma căruia protestele sindicaliştilor vor fi suspendate.

Astăzi, 28 iunie 2014, ministrul Sănătăţii Nicolae BĂNICIOIU, a avut o întâlnire cu reprezentanţii Biroului Executiv al Federaţiei SANITAS.

În timpul discuţiilor ministrul Sănătăţii a salutat înţelegerea pe care reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice au încheiat-o cu membrii sindicatului pentru creşterea salariilor angajaţilor de specialitate medico-sanitară din sistemul public de sănătate şi ale asistenţilor sociali, situate sub plafonul de 1.500 de lei, în două etape, după cum urmează: în prima etapă, începând cu 1 decembrie 2014, se va acorda o majorare salarială de 5%, iar în a doua etapă, începând cu 1 martie 2015, se va aplica o nouă majorare salarială, cu încă 5% .

“Vom continua colaborarea cu reprezentanţii sindicatelor şi pe celelalte domenii de interes din sistem. După creşterea etapizată a veniturilor, am găsit împreună soluţii pentru alte două solicitări importante din sistem, deblocarea posturilor şi creşterea veniturilor medicilor şi personalului medical”, a declarat în timpul întâlnirii ministrul BĂNICIOIU.

Tot astăzi, ministrul Sănătăţii şi reprezentanţii SANTAS vor încheia unui nou Protocol de colaborare privind celelalte subiecte de interes pentru profesioniştii sistemului sanitar, analiza situaţiei centrelor de transfuzie sanguină, dar şi modificarea legislaţiei privind medicina şcolară.

Ministrul Sănătăţii a asigurat partenerii de dialog de întreaga colaborare şi deschidere către dialog a echipei Ministerului Sănătăţii şi a subliniat că orice propuneri privind viitoarele modificări legislative venite din partea sindicatelor vor fi analizate de către experţii MS.

Sursa: Ministerul Sănătății – comunicat de presă

Acasă