Sanitas Bucuresti

O disputa politică din care pacienții a 2 mari spitale din capitală au de suferit din cauza unei decizii aberante a celor de la ELCEN de a le bloca conturile

Mai multe instituţii din Capitală care au contracte cu Regia Autonomă de Distribuţie a Agentului Termic (RADET) au conturile blocate şi sunt obligate să livreze sumele datorate Regiei în contul executorului judecătoresc, banii ajungând ulterior la ELCEN,  a anunțat Primăria Capitalei prin Gabriela Firea.

Este vorba despre Spitalul Elias, Institutul de Boli Infecţioase Victor Babeş, Universitatea Bucureşti, şcoli, unităţi militare racordate la reţeaua de termoficare, care au conturile blocate.

Referitor la aceasta situatie, Primarul General, Gabriela Firea, consideră ca este vorba despre o decizie mult prea drastică, avand în vedere că peste 1,4 milioane de bucureșteni, precum și instituții de interes public sunt direct afectate: „Ani de zile nimeni nu s-a implicat pentru rezolvarea problemei în mod real, iar acum au luat o decizie foarte drastică. Normal era sa ne întâlnim. ROMGAZ, ELCEN, RADET să intre într-un dialog constructiv, așa cum am făcut eu săptămâna trecută și cu reprezentanții primăriei pe acest nou mandat, să dialogăm cu toate entitățile. M-am întâlnit cu Ministrul Energiei, cu reprezentanții ELCEN, cu reprezentanții RADET, am deblocat o primă sumă de 10 milioane de euro. Fostul primar PNL Razvan Sava mi-a lăsat subvenția neplătită din martie. Îmi pun și eu întrebarea de ce? Iar Guvernul tehnocrat, prin Corpul de Control decide astfel de măsuri drastice pe care să le resimtă cetățenii. De ce nu s-a așteptat un dialog, o discuție cu toți cei implicați?” .

Primarul Capitalei a făcut un apel la primul ministru, Dacian Ciolos, căruia îi solicită inițierea unui dialog între instituțiile statului, astfel încât serviciile publice furnizate bucureștenilor să nu fie afectate: „Fac un apel la buna credință a primului ministru, Dacian Cioloș, care sigur nu cunoaște această situație, cu efecte asupra cetățenilor. Îl rog pe premier să solicite ELCEN-ului să dialogheze cu ROMGAZ, ambele instituții ale statului și să găsească o soluție pentru ca populația să nu fie afectată”.

Primarul General a anunțat de asemenea că RADET va convoca de urgență consiliul de administrație și va face toate demersurile juridice pentru a debloca situația creată.

USSB susține demersurile făcute de Primarul General și cere rezolvarea cât mai rapidă a situației create, din cei care suferă cel mai mult sunt pacienții celor 2 mari spitale.

#sanitasbucurtesti