Sanitas Bucuresti

Dezbaterile pe textul Legii salarizării continuă săptămâna viitoare!

Domnilor guvernanți și parlamentari, onorați-vă promisiunile!

Dezbaterile din Comisia de Muncă a Camerei Deputaților, din ultimele două zile, au adus destul de puține modificări la Legea salarizării, față de ceea ce-și dorește Federația Sanitas. Așadar, până acum am obținut:

  1. Adăugarea funcțiilor: ASISTENT COORDONATOR”, ”FARMACIST – PERSONAL CU GESTIUNE” și ”FUNCȚIONARI PUBLICI DIN DSP-URI, CARE EXERCITĂ ATRIBUȚII DE CONTROL” la lista deja existentă a funcțiilor care beneficiază de majorarea salariilor de bază (Anexa II, tabelul 1.1)
  2. Introducerea funcției ”SUPRAVEGHETOR BOLNAVI PSIHICI” în categoria ”personal auxiliar sanitar”, astfel că aceștia vor obține o salarizare echivalentă cu cea a infirmierei.
  3. Următoarele categorii profesionale: PERSONALUL MEDICAL DIN DSP (personal contractual și funcționari publici), PERSONALUL DIN CREȘE și PERSONALUL DIN CABINETELE MEDICALE DIN CADRUL STRUCTURILOR TERITORIALE DE EXPERTIZĂ MEDICALĂ A CAPACITĂȚII DE MUNCĂ au fost introduse în Anexele a4, b4 și c4 (cele referitoare la  unităţi sanitare, cu excepţia celor cuprinse în unități clinice, şi unităţi de asistenţă medico-socială)

Rămân în dezbatere pentru săptămâna viitoare articolele 18 (Indemnizația de hrană), 25 (sporurile) și 37 (datele de la care incepe aplicarea actului normativ) din textul general al legii, adică exact acele articole deosebit de importante pentru angajații din sănătate și asistență socială!!

Astfel, noi cerem:

  1. Norma de hrană să se acorde lunar.
  2. Eliminarea alineatului 2, art. 25, adică excluderea de la stabilirea plafonului de 30% a gărzilor din afara normei legale de lucru și a sporurilor pentru zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale.
  3. Aplicarea creșterilor salariale de la 1 ianuarie 2018 pentru întregul personal din sănătate și asistență socială.

Vom fi acolo pentru a susține interesele noastre și pentru a cere guvernanților să-și respecte promisiunile făcute!!