Sanitas Bucuresti

Pentru prima dată în 27 de ani, un minister ignoră total revendicările membrilor de sindicat!

COMUNICAT DE PRESĂ

Peste 200 de membri SANITAS veniți să protesteze în fața Ministerului Muncii și Justiției Sociale, mulți dintre ei sosiți în Capitală de la peste 500 de km depărtare, nu au reprezentat o problemă pentru această instituție. Ca dovadă, în cele două ore în care Federația SANITAS a pichetat sediul ministerului, nu a existat nici o invitație la dialog; nici ministrul muncii, nici un alt reprezentant oficial nu a dorit să răspundă solicitărilor angajaților din sănătate și asistență socială.
”Ne-am convins că nu trebuie să ne mai așteptăm la corectitudine și la bună – credință din partea Ministerului Muncii. Sunt 200 de membri SANITAS care au venit să-și strige nemulțumirile în fața sediului acestei instituții și constatăm că nimeni nu este interesat de problemele sistemului de sănătate și asistență socială. Nu a existat nici o invitație la discuții, ceea ce ne convinge și mai mult că trebuie să insistăm, prin toate formele legale de protest, pentru a ne face auziți de autorități. Programul nostru de proteste va continua până când guvernanții vor înțelege că sistemul de sănătate și asistență socială trebuie să aibă resursele necesare pentru a funcționa. Iar oamenii sunt cea mai importantă resursă și nu trebuie să-și bată joc de ea!”, a declarat Leonard Bărăscu, președintele Federației SANITAS.
Federația SANITAS din România a declanșat seria de proteste în toată țara, conform programului decis de Consiliul Național SANITAS. Începând cu a doua jumătate a lunii septembrie, organizațiile sindicale județene au depus petiții și memorii la sediile prefecturilor și primăriilor din teritoriu și au solicitat discutarea revendicărilor în Comisiile de dialog social de la nivelul acestora. În zilele de 2, 4 și 6 octombrie, SANITAS pichetează sediile ministerelor Muncii, Sănătății și Finanțelor Publice, urmând ca, în data de 19 octombrie, să aibă loc un miting al membrilor SANITAS în Capitală.
În funcție de rezultatul acestor acțiuni, Consiliul Național SANITAS va decide asupra oportunității declanșării grevei generale. Nemulțumirile membrilor de sindicat sunt atât de mari încât până în prezent, peste 4000 de membri SANITAS au semnat o petiție on-line prin care sunt de acord cu greva în instituțiile publice de sănătate și asistență socială.
Revendicările SANITAS sunt legate, în principal, de: forma incompletă, omisiunile și inechitățile Legii – cadru nr 153/2017 privind salarizarea bugetarilor; pierderea tichetelor de masă începând cu 1 ianuarie 2018; limitarea plafonului de sporuri la 30% (conform Legii 153/2017) și, în consecință, neadoptarea noului regulament de sporuri, așa cum prevede aceeași lege-cadru; intenția guvernului de a trece contribuțiile sociale în totalitate din sarcina angajatorului în cea a anagajatului, ceea ce va anula, practic, creșterile salariale legiferate pentru începutul anului următor.

Biroul Operativ al Federației Sanitas din România