Sanitas Bucuresti

COMUNICAT: SANITAS contestă impozitarea excesivă a indemnizației de hrană

Având în vedere că O.U.G. nr. 91/2017 care modifică art. 18 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost emisă la presiunile Federaţiei SANITAS, pentru corectarea inechităţilor din sistemul sanitar generate de aplicarea noii legislații salariale, iar acordarea indemnizaţiei de hrană începând cu 1 ianuarie 2018 a fost reglementată tocmai pentru a înlocui tichetele de masă, astfel încât salariaţii din sistemul sanitar public de stat să nu înregistreze pierderi de venituri,

Luând în considerare faptul că în discuţiile avute de la apariția O.U.G. 91/2017 cu factori de decizie din Guvernul României am fost asiguraţi că impozitarea va fi de 10%, astfel încât suma plătită salariaţilor din sistemul sanitar cu titlu de indemnizaţie de hrană să fie echivalentă contravalorii tichetelor de masă acordate acestora până la 1 ianuarie 2018,

Luând act de opinia Ministerului Finanțelor Publice conform căreia, indemnizația de hrană trebuie impozitată ca făcând parte din ”venituri din salarii şi asimilate salariilor”, opinie de altfel transmisă Federației SANITAS la 6 luni de la prima solicitare și considerată de noi eronată,

Ținând cont de faptul că instituțiile sanitare au acordat deja aceste indemnizații de hrană de la data de 1 ianuarie 2018 cu impozitare de 10%, iar noua impozitare ar fi de 45%, fapt care, aplicat eventual şi retroactiv, ar diminua foarte mult veniturile angajaților din sistemul sanitar și ar duce din nou la nemulțumiri și, implicit, la proteste,

Având în vedere caracterul excepţional impus de O.U.G. nr. 91/2017 pentru acordarea indemnizaţiei de hrană în vederea înlocuirii propriu-zise a valorii tichetelor de masă pentru intervalul 1 ianuarie – 30 noiembrie 2018,

Susținem în continuare că se impune aplicarea doar a impozitului în cotă de 10% asupra acestor sume pe perioada menţionată, în spiritul celor convenite cu reprezentanţii Guvernului.

În acest sens, Federația SANITAS a înaintat Prim-ministrului României, d-na Viorica Dăncilă, adresa nr. 557/18.06.2018 în care solicităm susținerea punctului nostru de vedere și a demersurilor noastre pentru corecta încadrare fiscală a indemnizației de hrană, în sensul impozitării ei cu 10%, conservând astfel veniturile salariaților din sistemul sanitar public de stat.

Atragem atenția factorilor de decizie că o nouă reducere a veniturilor salariaților din SĂNĂTATE, prin creșterea nivelului de impozitare, va duce inevitabil la reluarea protestelor acestora și la erodarea în continuare a încrederii în această reformă salarială care ar trebui să aducă de fapt stabilitatea în sistemul sanitar românesc.

P R E Ş E D I N T E,
Leonard BĂRĂSCU