Federația SANITAS continuă negocierile demarate în ședința Consiliului Național din 26 octombrie 2017

0
2931

Reprezentanții Federației SANITAS au participat astăzi, 29 noiembrie, la întâlnirea federațiilor sindicale din sănătate și asistență socială cu premierul Mihai Tudose, ministrul Finanțelor Publice, Ionuț Mișa, ministrul Muncii și Justiției Sociale, Lia – Olguța Vasilescu și ministrul Sănătății, Florian-Dorel Bodog, pentru a discuta proiectul de ordonanță de urgență care amendează Legea – cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului bugetar.

Așa cum și-au asumat, declarativ, în şedinţa Consiliului Naţional SANITAS din 26 octombrie 2017, guvernanții au acceptat o serie de modificări și completări la legea salarizării, cerute de membrii noștri, și le-au introdus în proiectul de OUG. Astfel, astăzi ni s-au oferit garanții că:
• nici un angajat din sistemul de sănătate care, în prezent, beneficiază de sporuri pentru condiții de muncă, conform legii (inclusiv personalul TESA), nu va înregistra scăderi de venituri de la 1 martie 2018, odată cu negocierea și intrarea în vigoare a noului Regulament de sporuri;
• va fi eliminată obligativitatea impusă medicilor de a efectua gărzi pentru completarea normei de bază, până la 48 de ore pe săptămână;
• începând cu data de 1 martie 2018, vor beneficia de creșteri salariale și medicii și asistenții medicali din medicina școlară, respectiv cei din comisiile de expertiză medicală a capacității de muncă.

În forma prezentată astăzi federațiilor din sănătate, proiectul de OUG are și prevederi cu care Federația SANITAS nu poate fi de acord. Spre exemplu, reprezentanții SANITAS consideră inacceptabil ca nivelul sporurilor de tura/ore de noapte, respectiv pentru zilele de sâmbătă, duminică și sărbătorile legale să se stabilească prin raportare la salariul din 2017.
Discuțiile referitoare la forma finală a proiectului de ordonanță de urgență vor continua săptămâna viitoare, la Ministerul Sănătății.

Biroul Operativ al
Federației SANITAS din România

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *