Comunicat de presă: Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS s-a întrunit astăzi, 19.02.2019, în Bucureşti

0
1273

Liderii judeţeni prezenţi, reprezentând toate judeţele ţării şi cei peste 100.000 de membri de sindicat din sănătate şi asistenţa socială din toate tipurile de unităţi din cele două sisteme, au analizat situaţia acordării drepturilor salariale raportat la reglementările Legii 153/2017 şi ale OUG 114/2018.

Având în vedere faptul că Legea 153/2017 a creat un nivel ridicat de aşteptare iar OUG 114/2018 a produs o gravă afectare a evoluţiei fireşti a veniturilor salariaţilor din sănătate şi asistenţa socială,

Luând în considerare că actele normative cu caracter salarial din ultimii doi ani sunt contradictorii şi au prevederi interpretabile care au condus la aplicarea lor neunitară şi discriminatorie,

Ţinând cont de faptul că ianuarie 2019 nu a adus creşteri reale de venituri salariaţilor care, conform Legii 153/2017, urmau să beneficieze de acestea, iar celor care au beneficiat de creşteri în martie 2018, limitele impuse de OUG 114/2018 le-au produs pierderi importante de venituri,

Constatând lipsa de reacţie a responsabililor guvernamentali la solicitările noastre repetate de a organiza dezbateri şi consultări cu partenerii sociali pentru armonizarea reglementărilor salariale şi identificarea de soluţii pentru readucerea echilibrului în sistemul sanitar şi de asistenţă socială în materie salarială,

Având în vedere discuţiile din spaţiul public referitor la iminenta apariţie a unui document legislativ care să modifice OUG 114/2018, modificări care nu au fost discutate cu partenerii sociali,

Luând act de nemulţumirile crescânde ale membrilor noştri de sindicat faţă de măsurile injuste pe care ordonatorii de credite le aplică pentru a se încadra în limitele legii – şi anume reducerea sporurilor de condiţii sau a sporului pentru asigurarea continuităţii – şi faţă de modalitatea inechitabilă de acordare a unor drepturi general valabile,

Ţinând cont de faptul că am asistat deja la proteste spontane în diverse unităţi sanitare din ţară şi că există semnale clare că acestea se vor propaga cu rapiditate pe măsură ce angajaţii vor încasa salariile pentru luna ianuarie 2019 şi vor constata că înregistrează pierderi de venituri sau că acestea nu cresc deloc,

Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS a hotărât să înceapă organizarea de acţiuni sindicale revendicative după următorul program:

  • 20.02. – 01.03.2019 convocarea Comisiilor de dialog social la nivelul Prefecturilor judeţene şi a Municipiului Bucureşti; pichetarea autorităţilor locale;
  • 06.03.2019 – Pichetarea Ministerului Finanţelor Publice;
  • 13.03.2019 – Pichetarea Ministerului Sănătăţii;
  • 20.03.2019 – Pichetarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale;
  • 03.04.2019 – Miting în Bucureşti.

Revendicările Federaţiei SANITAS sunt:

  1. Eliminarea din plafonul de 30% a indemnizaţiei de hrană şi a sporului pentru asigurarea continuităţii activităţii în unităţile sanitare şi de asistenţă socială.
  2. Calcularea sporurilor şi a gărzilor la salariul de bază actual pentru toţi salariaţii din sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială.
  3. Asigurarea finanţării creşterilor salariale prin transfer de la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.
  4. Includerea contravalorii indemnizaţiilor pentru concediile de odihnă şi pentru concediile medicale în suma salariilor de bază de la nivelul ordonatorului de credite.
  5. Eliminarea inechităţilor în ceea ce priveşte aplicarea Regulamentului de sporuri.
  6. Corectarea inechităţilor din Legea 153/2017 şi includerea în Anexa II a tuturor categoriilor de personal din sănătate şi asistenţa socială.
  7. Negocierea şi semnarea Contractului Colectiv de Muncă la nivelul Sectorului ”Sănătate. Activităţi sanitar-veterinare”.

BIROUL OPERATIV AL FEDERAȚIEI SANITAS DIN ROMÂNIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *