Legea nr. 64 din 21 mai 2020 pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

0
1513

În vigoare de la 01 iulie 2020

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 428 din 21 mai 2020. Formă aplicabilă la 12 octombrie 2020.

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. I. – Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 38, după alineatul (43) se introduce un nou alineat, alineatul (44), cu următorul cuprins:

(44) Prin excepție de la prevederile alin. (4), personalul din sistemul sanitar care ocupă funcțiile de fiziokinetoterapeut, kinetoterapeut și profesor CFM, potrivit anexei nr. II, beneficiază, începând cu data de 1 iulie 2020, de salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022.”

2. La anexa nr. I capitolul III litera C, numărul curent 3 se modifică și va avea următorul cuprins:

„3 Secretar cancelaria patriarhală, consilier eparhial, secretar eparhial, inspector eparhial, exarh, protopop 825 Profesor cu studii superioare, cu grad didactic II și vechime în învățământ între 10 și 15 ani”

3. În anexa nr. II capitolul I punctul 1, la nota de la subpunctul 1.3, după punctul 4 se introduc trei noi puncte, punctele 41, 42 și 43, cu următorul cuprins:

41. Salariul de bază pentru funcția de director general din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică nu poate fi mai mic decât salariul de bază corespunzător funcției de medic deținute sau aflate în subordine, după caz, majorat cu 10%.

42. Salariul de bază pentru funcția de director general adjunct din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică nu poate fi mai mic decât salariul de bază corespunzător funcției de medic deținute sau aflate în subordine, după caz, majorat cu 7,5%.

43. Salariul de bază pentru funcția de director centru național/șef centru din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică nu poate fi mai mic decât salariul de bază corespunzător funcției de medic deținute sau aflate în subordine, după caz, majorat cu 5%.”

4. La anexa nr. II capitolul I punctul 2 litera a) subpunctul a.1, numerele curente 22-25 se modifică și vor avea următorul cuprins:

„22 Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical; principal S 5976 2,39
23 Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical; specialist S 5248 2,10
24 Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical S 4904 1,96
25 Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical; debutant S 4543 1,82″

5. La anexa nr. II capitolul I punctul 2 litera a) subpunctul a.3, numerele curente 17-20 se modifică și vor avea următorul cuprins:

„17 Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical; principal S 6376 2,55
18 Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical; specialist S 5601 2,24
19 Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical S 5233 2,09
20 Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical; debutant S 4847 1,94″

6. La anexa nr. II capitolul I punctul 2 litera a) subpunctul a.4, numerele curente 10-13 se modifică și vor avea următorul cuprins:

„10 Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical; principal S 5677 2,27
11 Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical; specialist S 5124 2,05
12 Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical S 4904 1,96
13 Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical; debutant S 4543 1,82″

7. La anexa nr. II capitolul I punctul 2 litera b) subpunctul b.1, numerele curente 5-7 se modifică și vor avea următorul cuprins:

„5 Logoped, sociolog, profesor CFM, kinetoterapeut, asistent social; principal S 5869 2,35
6 Logoped, sociolog, profesor CFM, kinetoterapeut, asistent social S 5196 2,08
7 Logoped, sociolog, profesor CFM, kinetoterapeut, asistent social; debutant S 4543 1,82″

8. La anexa nr. II capitolul I punctul 2 litera b) subpunctul b.3, numerele curente 1-3 se modifică și vor avea următorul cuprins:

„1 Logoped, sociolog, profesor CFM, kinetoterapeut, asistent social; principal S 6262 2,50
2 Logoped, sociolog, profesor CFM, kinetoterapeut, asistent social S 5545 2,22
3 Logoped, sociolog, profesor CFM, kinetoterapeut, asistent social; debutant S 4847 1,94″

9. La anexa nr. II capitolul I punctul 2 litera b) subpunctul b.4, numerele curente 5-7 se modifică și vor avea următorul cuprins:

„5 Logoped, sociolog, profesor CFM, kinetoterapeut, asistent social; principal S 5590 2,24
6 Logoped, sociolog, profesor CFM, kinetoterapeut, asistent social S 4986 1,99
7 Logoped, sociolog, profesor CFM, kinetoterapeut, asistent social; debutant S 4543 1,82″

Art. II. – Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 iulie 2020, cu excepția art. I pct. 2, care intră în vigoare la 3 zile de la publicare.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din
Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

București, 21 mai 2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *