Întrunit la data de 07 iulie 2014, Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS a supus dezbaterilor fiecare punct al proiectului de Acord încheiat cu reprezentanţii Guvernului, hotărând în unanimitate să nu accepte oferta acestora de creştere a salariilor în 2 etape doar pentru anumite categorii de personal şi să continue negocierile pentru a obţine o creştere reală a veniturilor pentru toţi angajaţii din sistem.
Tonul dezbaterilor a fost dat de liderii SANITAS din teritoriu care au primit mandat din partea membrilor de sindicat să nu susţină proiectul de acord încheiat între SANITAS şi Ministerul Finanţelor Publice ce prevede creşterea salariilor cu 5 % de la 1 decembrie 2014 şi încă 5 % de la 1 martie 2015 pentru acele categorii cu salariu sub 1500 lei.
Nemulţumirile au fost legate şi de faptul că nici până în acest moment Contractul Colectiv de Muncă la nivel de sector nu a fost publicat în Monitorul Oficial, iar termenul invocat de reprezentanţii Guvernului a fost la data de 2-4 iulie 2014. De asemenea, nici până acum nu s-a vehiculat o cifră concretă a posturilor ce urmează a fi deblocate.
Pe parcursul dezbaterilor s-a adus în discuţie revendicările neonorate de guvernanţi din toamna anului 2013, atunci când greva a fost suspendată, constatând că o mare parte din solicitările de acum s-au regăsit şi pe agenda trecută.
În aceste condiţii, liderii SANITAS au decis în UNANIMITATE să continue protestele, urmând ca în perioada următoare să se contureze calendarul de proteste, avertizând că vor declanşa GREVA GENERALĂ.