După ce Guvernul a decis transferul contribuţiilor sociale din sarcina angajatorului în cea a angajatului, sindicatul SANITAS a anunţat o măsură ce vine în ajutorul membrilor săi. Uniunea Sindicală SANITAS București susţine reducerea contribuţiei lunare, de la 1%, la 0,8%.

Sindicatele reprezintă un pilon important pentru o societate deschisă și modernă. Fără un partener de dialog social, fără un control al acestui partener, activitatea guvernelor nu ar putea să se desfășoare în condiții normale, iar societatea ar fi privată de esența democrației, dialogul  și continuitatea politicilor sociale ținând seama de nevoile angajaților.

Însă rolul cel mai important al mișcării sindicale este acela de a susține activitatea membrilor săi, prin dialog dar și prin măsuri concrete.

SANITAS reprezintă principalul sindicat din sănătatea românească, iar acțiunile sale au în centru interesele angajaților din sistem pe care îi reprezintă, și nu numai. Majorările salariale, tichetele de masă, sporurile majorate, condițiile mai bune de muncă, reglementarea plății gărzilor suplimentare, corecțiile făcute în beneficiul unor categorii de salariați din domeniu precum asistență socială și TESA și investițiile făcute până acum în sănătate cu efecte asupra personalului sanitar, au fost obținute cu și prin contribuția SANITAS.

Sigur că mai sunt multe de rezolvat în sistemul sanitar, de la plata sporurilor conform cu salariul aflat în plată la eliminarea obligativității gărzilor peste limita de 48 de ore pe săptămână, la noi încadrări pentru personal din sistem asimilat cu personalul specific administrației publice locale și multe altele.

Și pentru că SANITAS dorește nu doar să lupte pentru membrii săi, ci și să ofere prin puterea exemplului un semn de respect pentru aceștia, am decis că odată cu trecerea contribuției de la angajator la angajat, să reducem cotizația sindicală lunară, de la un procent la 0,8 la sută. Ținând cont de multitudinea de taxe pe care salariații noștri le plătesc, și de faptul că nu dorim sub nicio formă împovărarea membrilor noștri cu contribuţia pe care aceștia o vor plăti din 2018 către stat, dorim să venim în întâmpinarea noilor reglementări și să arătăm că solidaritatea reprezintă unul dintre fundamentele activității noastre.

#sanitasbucurești