Comunicat post Conferința de lansare a proiectului „ALT-POL – Capacitarea uniunilor sindicale din domeniul sanitar de a formula politici publice alternative”

0
1171

 Joi, 27 septembrie 2018, a avut loc Conferința de lansare a proiectului „ALT-POL – Capacitarea uniunilor sindicale din domeniul sanitar de a formula politici publice alternative” Cod My SMIS 112427, în sala de conferințe din Strada Avrig, nr.12, etaj 2, București. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, Axa prioritară 1. Administrație publică și sistem judiciar eficiente, Obiectivul Specific 1.1. Dezvoltarea și introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică ce optimizează procesele decizionale orientate către cetățeni și mediul de afaceri în concordanță cu SCAP.

Obiectivul general al proiectului este de a susține și promova reforma administrației publice și respectiv necesitatea de a consolida rolul pe care societatea civilă, mediul academic și ceilalți parteneri sociali relevanți trebuie să îl aibă într-un stat modern, și anume acela de a contribui constant cu analize, evaluări și formulări de politici alternative și de a monitoriza activitatea autorităților publice.

Proiectul este implementat de Uniunea Sindicala „Sanitas” București, în calitate de Beneficiar, alături de Sindicatul Sanitas Covasna și Fundația Euroacces, în perioada 09.07.2018 – 08.11.2019.

Proiectul vizează un grup țintă total de 120 persoane, reprezentanți ai partenerilor sociali, și respectiv 2 parteneri sociali sprijiniți pentru a-și îmbunătăți capacitatea de a formula și promova propuneri alternative la politicile publice inițiate de Guvern.

Valoarea totală a proiectului este de 954.062,17 lei, din care 785.233,14 lei valoare eligibilă nerambursabilă din FSE.

Principalele rezultate așteptate:

  • 120 de persoane recrutate pentru participare la activitățile din cadrul proiectului;
  • 3 serii de curs cu creditare ANC dedicate reprezentanților partenerilor sociali din domeniul sanitar;
  • 5 serii de program non formal dedicate reprezentanților partenerilor sociali din domeniul sanitar;
  • 120 de reprezentanți ai partenerilor sociali formați în cadrul programelor de formare profesională continuă;
  • 2 serii de curs/program a câte 12 participanți, organizate în regiunea de dezvoltare București Ilfov;
  • 6 serii de curs/program a câte 16 participanți, organizate în regiunea de dezvoltare Centru;
  • 1 modul egalitate de șanse tipărit în 120 de exemplare;
  • 1 modul dezvoltare durabilă tipărit în 120 de exemplare;
  • 3 școli de vară organizate pentru reprezentanții partenerilor sociali din domeniul sanitar/socio profesional;
  • 120 de persoane instruite;
  • 12 alternative la politicile publice inițiate de Guvern;
  • 1 website partener 1, 1 website partener 2;
  • 1 echipă de 10 membri sindicali voluntari pentru monitorizarea reformei in sănătate;
  • 8 rapoarte civice de monitorizare a politicilor publice din domeniul saniar/socio profesional;
  • 5000 de chestionare elaborate, diseminate, centralizate și interpretate;
  • 4 focus grupuri a câte 15 participanți organizate;
  • 1 studiu independent al evoluției reformei în sănătate;
  • 1 ABC sindical diseminat în 50 de exemplare la nivel național;
  • 3 mese rotunde cu câte 15 participanți organizate;
  • 1 strategie de advocacy elaborată;
  • 1 campanie de advocacy organizată;
  • 1 grup de lucru politici publice;
  • 8 întâlniri de lucru pentru elaborare alternative la politicile publice;
  • 1 alternativă la politicile publice formulată și promovată;
  • 1 alternativă la politicile publice aprobată.

Date de contact:

Persoana de contact: Viorel Ioan Hușanu

Adresa: Uniunea Sindicala „Sanitas” București, Strada Măgura Vulturului nr. 31, ap.5, București

Număr de telefon: 0755.105411

E-mail: [email protected]

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *