Medicul Virgil Păunescu a fost numit în locul lui Dan Teodor Potecă, chirurg la Spitalul Colentina, pus în funcţie de către fostul primar interimar al Capitalei Ştefănel Dan Marin şi înlocuit după ce a condus trei luni Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB).
Noul şef al ASSMB vrea să facă o evaluare a situaţiei spitalelor aflate în administrarea municipalităţii, apoi să pună în aplicare proiecte de dezvoltare a acestor unităţi sanitare.
Virgil Păunescu a fost consilier prezidenţial pe Sănătate în mandatul lui Traian Băsescu, din iunie 2006, şi secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, în perioada septembrie 2005 – iunie 2006. Acesta a fost şi şeful Direcţiei Resuse Umane şi Formare Profesională din Ministerului Sănătăţii în perioada mandatului ministrului Ştefan Drăgulescu.
Sursa: mediafax.ro