[fusion_text]

Va fi grevă în sistemul sanitar. Aşa au decis liderii Federaţiei Sanitas, la care sunt afiliaţi cei mai mulţi angajaţi din sistem. Ei au stabilit calendarul protestelor, după care au ieşit la o plimbare între ministerele Sănătăţii şi Muncii.

Aproximativ 200 de lideri sindicali Sanitas veniţi la Consiliul Naţional au făcut o plimbare prin faţa Ministerelor Sănătăţii şi Muncii. Cei de la Bucureşti le-au arătat unde vor organiza proteste în cascadă după Paşti.

Miercurea viitoare vor începe cu pichetări în prefecturile din toată ţara. Protestele au urma să culmineze în iunie, după alegerile locale, cu o grevă generală în sistem, a transmis pentru Telejurnal corespondentul TVR Diana Brâncuş.

Liderii spun că situaţia este explozivă în spitale şi nu este exlus ca oamenii să înceteze lucrul spontan chiar mai repede. În unele spitale din ţară asistentele medicale ameninţă cu demisii în bloc.

Sindicaliştii din sănătate cer Guvernului să adopte cât mai repede o altă ordonanţă de urgenţă care să corecteze discrepanţele uriaşe de salarizare în sistem chiar din luna mai, de când va creşte salariul minim pe economie la 1.250 de lei; ei insistă foarte mult pentru a primi majorarea salarială de 25% promisă de vechiul Guvern.

Premierul Dacian Ciloloș a declarat joi, că aşteaptă săptămâna viitoare sindicatele la discuţii privind salarizarea bugetarilor pentru a găsi împreună soluţii fezabile împreună astfel încât să fie corectate disfuncţionalităţile, iar salariile să poată fi plătite.

Intenţia noastră este să găsim o soluţie care să fie acceptată şi de sindicate şi care să fi fezabilă pentru stat. Asta vreau să subliniez, pentru a corecta anumite disfuncţionalităţi care există în sistemul de salarizare bugetar, ăsta e principalul obiectiv, a declarat premierul Dacian Cioloş.

Surse din Guvern spun că ministrul Muncii, Ana Costea, urmează să îşi dea demisia. Demnitarul are progamată, vineri, o conferinţă de presă la Ministerul Muncii, a mai transmis corespondentul TVR Diana Brâncuş.

 

Sursa: http://stiri.tvr.ro

[/fusion_text][youtube id=”W57zpEDNaKs” width=”600″ height=”350″ autoplay=”no” api_params=”” class=””][/youtube]