În urma şedinţei din data de 06.06.2017, din Comisia de Muncă a Camerei Deputaţilor, avem dovada că nici guvernarea actuală nu este capabilă să treacă testul adevărat al democraţiei – dialogul!

Mare parte din amendamentele pentru sănătate şi asistenţă socială negociate de SANITAS timp de câteva luni, modificările asumate de deputaţi la sfârşitul săptămânii trecute au fost anulate astăzi, în câteva ore de aşa-zise dezbateri!

În şedinţa de astăzi nu a mai existat nici măcar aparenţa unui dialog! Nici un argument al părţii sindicale – nici economic, nici financiar, nici de bun-simţ – nu a mai fost ascultat. Astăzi, cuvântul de ordine a fost „impactul bugetar care nu trebuie depăşit”. Nici un reprezentant al Guvernului nu a reuşit să explice cum s-au schimbat „peste noapte” calculele de impact!

Am avut aşteptări de la o comisie parlamentară care, acum câteva zile, părea echidistantă, dar azi s-a dovedit politic obedientă! Am avut aşteptări de la nişte miniştri care au defilat în permanenţă cu un program de guvernare plin de promisiuni pentru sănătate şi asistenţă socială, dar aceştia s-au dovedit la fel de blocaţi în logica de partid ca toţi ceilalţi! Am avut aşteptări de la persoane care s-au declarat, de multe ori, apropiate mişcării sindicale, dar pe care astăzi nu le-am mai recunoscut!

Conform declarațiilor guvernamentale, depășirea ”celebrului” impact bugetar se datorează amendamentelor solicitate din diferite părți!
Cerem ministrului Muncii să enumere, public, acele amendamente de care beneficiază sănătatea și asistența socială, din cauza cărora s-a depășit ”buzunarul” bugetar! În condițiile în care, în actualul proiect, sănătatea A PIERDUT: limita minimă a sporului pentru orele de gardă, pentru orele de sâmbătă, duminică și sărbătorile legale, pentru condiții de muncă; personalul nemedical a fost exclus de la acordarea sporului pentru condiții de muncă; medicii vor fi obligați, probabil, la efectuarea unui număr crescut de gărzi pe lună. Medicii și asistenții medicali nu vor mai beneficia de creșterea de 100% începând cu 1 ianuarie 2018, ci abia de la 1 martie 2018. Sănătatea este singura familie ocupațională care are prevederi privind limitarea sporurilor în dispozițiile generale ale legii. Așadar, contrar declarațiilor oficiale, în sănătate și asistență socială nu vor fi creșteri substanțiale de venituri, ci doar o mutare a banilor de la sporuri la salariul de bază.

Cerem, în continuare, eliminarea alineatului 3 (fost alineat 2) de la art. 25 din dispozițiile generale ale legii.

Intrebarea care se naște este: MAI ESTE SĂNĂTATEA PRIORITATE NAȚIONALA? SAU A FOST VREODATĂ?

Mâine, mai mult ca sigur, plenul Camerei va adopta proiectul de lege fără modificări semnificative, căci majoritatea va vota conform directivei de partid!

Nu ne rămâne decât să ne întoarcem la formele sindicale de presiune, la care nu credeam că vom apela într-o guvernare ce se vrea SOCIAL – DEMOCRATĂ!