Comunicat de presă referitor la acordarea drepturilor salariale angajaților din sistemul sanitar și cel de asistență socială, precum și impactul pe care reglementările OUG nr. 25/2020 îl va avea asupra sistemului sanitar public de stat

0
1205

Consiliul Național al Federației SANITAS, întrunit în ședință ordinară în data de 20 februarie 2020, a analizat situația acordării drepturilor salariale angajaților din sistemul sanitar și cel de asistență socială, precum și impactul pe care reglementările OUG nr. 25/2020 îl va avea asupra sistemului sanitar public de stat.

Reprezentanții SANITAS din întreaga țară au semnalat grave deficiențe atât în ceea ce privește acordarea creșterilor salariale prevăzute începând cu  ianuarie 2020, cât și în acordarea celorlalte componente salariale, ca urmare a finanțării deficitare a unităților medicale.

În acest context atragem atenția guvernanților asupra necesității de a reglementa urgent finanţarea creşterilor salariale, aceasta făcându-se în mod tradițional prin transfer de la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate. Menționăm că toate sectoarele bugetare care au beneficiat de creșteri salariale începând cu ianuarie 2020 au asigurată și finanțarea acestora, în afară de sistemul de sănătate.

Anul acesta, cel puțin până în prezent, spitalele funcționează lunar, cu a 12-a parte din bugetul pe anul 2019, neavând cum să suporte creșterile salariale prevăzute începând cu ianuarie 2020.

Astfel, este evident faptul că Guvernul României nu asigură sursa de finanțare pentru aceste creșteri salariale la acest moment, în condițiile în care toate creșterile salariale din 2015 și până în prezent au fost asigurate prin transfer de la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

Reglementarea acestei situații ar fi o garanţie că spitalele vor putea acorda creşterile salariale prevăzute de Legea nr.153/2017 începând cu ianuarie 2020 fără a fi obligate să diminueze cheltuieli destinate asigurării unei optime îngrijiri a pacienţilor sau alte drepturi salariale.

În ceea ce privește mult discutata OUG nr. 25/2020 și prevederile acesteia, categoric în favoarea sectorului comercial de sănătate, Consiliul Național al Federației SANITAS continuă să solicite Guvernului Romăniei retragerea ei.

Suntem profund îngrijorați de faptul că un astfel de act pune sistemul public de sănătate într-o relație concurențială directă cu cel privat, o anomalie, deoarece sistemul privat de sănătate ar trebui să fie complementar celui de stat.

Prevederile OUG 25/2020 sunt în discordanță atât cu principiile sistemului de asigurări de sănătate din România cât și cu structura și modul de finanțare al sistemului public de sănătate și crează un avantaj vădit sistemului privat cu consecințe grave asupra necesității dezvoltării și îmbunătățirii sistemului public și în detrimentul accesului la servicii medicale de calitate pentru toți românii.

Biroul Operativ al Federației Sanitas din România

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *