În cadrul ultimei etape a Caravanei SANITAS, ce s-a desfășurat la București pe data de 05 iunie 2014, în incinta Hotel Ramada Majestic, sala I.L. Caragiale, orele 15:00-18:30, a avut loc o sesiune intensă de dezbateri pe teme privind preocupările identificate de membrii Uniunii Sindicale Sanitas București la locul de muncă.

Gazdele evenimentului au fost reprezentanții Federației SANITAS din România care au prezentat ordinea de zi a ședinței:
–  descentralizarea și impactul său asupra sistemului sanitar și de asistență socială;
– Legea sănătății nr. 95/2006 în scopul îmbunătățirii sale;
– negocierea, încheierea, aplicarea și garantarea clauzelor Contractului Colectiv de Muncă pentru toate categoriile de personal din sănătate și asistență socială la nivel de sector de activitate;
– crearea unui proiect de lege prin care angajații din DSP-uri să aibe același nivel de salarizare real;
– gradul de absorbție al fondurilor europene în ceea ce privește sectorul sanitar și de asistență socială și identificarea de noi oportunități;
– sesiune liberă de discuții.

Cuvântul de deschidere al caravanei SANITAS i-a aparținut domnului Viorel HUȘANU, președinte al Uniunii Sindicale SANITAS București, care a scos în evidență revendicările sindicaliștilor discutate la Ministerul Sănătății cu ministrul Nicolae BĂNICIOIU și rămase nesoluționate. Acest aspect a generat multe dezamăgiri în rândul membrilor prezenți la eveniment care au ținut să precizeze că vor fi solidari în cazul în care li se va solicita să-și susțină liderii  în stradă.

În continuarea discuțiilor, domnul Leonard BĂRĂSCU, președinte al Federației SANITAS din România și domnul Marius SEPI, prim-vicepreședinte al FSR au reiterat principalele probleme cu care se confruntă întreg sistemul sanitar din România. Au fost atinse problemele sindicaliștilor din DSP-uri, a celor din medicina școlară și a celor din asistență socială, iar la sfârșitul discuțiilor s-a lansat data la care vor centralizate și prezentate revendicările la nivelul întregii țări.

Concluzia Caravanei SANITAS, etapa regiunii București-Ilfov,  a fost aceea de a deveni PROACTIVI şi a nu mai aştepta „miracole” de la alţii.

02

0406071012131416172431292726303736353432