Nicolae BĂNICIOIU, ministrul Sănătăţii, s-a întâlnit în seara zilei de 07.10.2014  cu reprezentanţii Biroului Operativ al Federaţiei SANITAS.

Dialogul social reprezintă o prioritate a mandatului meu. Înţeleg nevoile profesioniştilor din sistem şi sunt un susţinător al dialogului permanent pentru identificarea soluţiilor care să rezolve aceste probleme,a declaratministrul Sănătăţii, Nicolae BĂNICIOIU în timpul întâlnirii.

Ministrul Sănătăţii a discutat cu sindicaliştii teme de interes pentru sistem, precum: creşterea alocării bugetare pentru domeniul Sănătăţii, prevederile proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii –cadru nr 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi identificarea unor soluţii comunepentru recuperarea drepturilor salariale (tichete, sporuri şi salarii).

Ministerul Sănătăţii şi Federaţia SANTIAS au susţinut măsurile prin care circa 1200 medici de familie au fost scutiţi de plata sumelor pentru acoperirea unor cheltuieli de administrare şi funcţionare din centrele de permanenţă realizate în perioada 28 mai 2008- 01 iunie 2011.

De asemenea,  Ministerul Sănătăţii a susţinut şi măsura prin care se revine la vârsta de pensionare a asistenţilor medicali indiferent de sex, la 65 de ani. Măsura prevede posibilitatea pentru asistenţii medicali pensionaţi în perioada 24 aprilie -15 mai 2014 să fie exceptaţi de la aplicarea art. 30, alin 1, Codul Muncii privind pensionarea la termen.Astfel, un număr de 4.000 de asistenți și moașe ar fi fost pensionaţi, în contextul unui deficit major de personal.

Până în prezent, Ministerul Sănătăţii a deblocat peste 1500 de posturi în unităţile sanitare şi serviciile de ambulanţă din subordine, procesul fiind continuu.

Sursa: comunicate de presă ale Ministerului Sănătății (http://www.ms.ro)