Reprezentantul SANITAS București i-a solicitat noului ministru al sănătății, dl. Patriciu Achimaș-Cadariu, în cadrul întâlnirii pe care au avut-o în data de 07 decembrie 2015, să găsească o soluție, împreună cu celelalte ministere de resort, referitoare la uniformizarea salariilor asistenților medicali, care prestează aceeași muncă, îmbrăcând halatul alb în mai multe forme de pregătire profesională dobândite de-a lungul timpului.

Ținând cont de prevederile art. 174  din Legea Educației Naționale nr. 1/2011 privind organizarea şi funcţionarea învăţământului superior medical, unde se precizează la alin. 6 că nu se pot transforma în credite echivalate şi transfera studiile obţinute în învăţământul postliceal, solicitarea SANITAS București este aceea de a exista în viitor o singură formă de pregătire profesională a asistenților medicali, pentru a nu mai avea inechități salariale în sistem.

#SanitasBucurești