În cadrul acestei întâlniri au  fost discutate  principalele probleme ale personalului din sistemul sanitar, precum şi propunerile federaţiei privind soluţionarea acestora.

Principalele subiecte dezbătute la întâlnirea de astăzi  au fost Legea salarizării unitare, deblocarea posturilor, acordarea tichetelor de masă tuturor categoriilor de personal sanitar, situaţia personalului din Direcțiile de Sănătate Publică.

Ministrul Sănătății consideră  că salariile personalului medical trebuie să corespundă pregătirii profesionale  și complexității atribuțiilor la locul de muncă. În acest sens, mărirea  salarială de 25%  aplicată începând cu data de 1 octombrie 2015, reprezintă doar primul pas în această direcție.

În cadrul acestei întâlniri  a fost analizată  şi situaţia angajaţilor din Direcțiile de Sănătate Publică, medicină şcolară şi din Centrele de Transfuzie Sanguină privind salarizarea acestora conform Anexei nr. 1 din Ordonanţa nr. 17 /2008, cu modificările şi completările ulterioare, dar şi necesitatea dezvoltării acestor sectoare.