„Cred că trebuie să dăm Cezarului ce e al Cezarului și anume faptul că, prin această lege a salarizării unitare, totuși sistemul medical și salariile pe care noi ne-am angajat că le vom da sunt unele poate nu cât ar merita, dar oricum (…) cresc foarte, foarte mult și asta cred că toată lumea recunoaște. Dacă există lucruri care poate nu sunt așezate corect în acea piramidă, în mod sigur aceste lucruri vor fi îndreptate. (…) Lucrurile din acest punct de vedere, pe salarizarea în domeniul sanitar, se așază pe baze cât de cât corecte și la un nivel decent”, a declarat Grindeanu, într-o conferință de presă, la Ministerul Sănătății, comentând nemulțumirile sindicaliștilor din SANITAS cu privire la proiectul legii salarizării unitare.

La rândul său, ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat că urmează să aibă o întâlnire cu sindicaliștii.

„Sindicaliștii din SANITAS au cerut o întâlnire cu mine. Am și discutat cu liderul de sindicat, ieri, cu domnul Bărăscu și voi avea o întâlnire cu dânșii”, a spus Bodog, în aceeași conferință de presă.

Pe de altă parte, comentând nivelul de salarizare al medicilor militari, Grindeanu a precizat că există amendamente la proiectul legii salarizării unitare.

„Mi se pare nedrept și acum pot să vă spun o experiență personală, pe care am avut-o în urmă cu vreo două sau trei săptămâni, când am fost la Spitalul Militar și când profesorul universitar, care e cadru medical, dar e și cadru militar, are salariul 3.100, iar asistenta care e civilă avea 4.700. (…) Sunt amendamente în momentul ăsta în Camera Deputaților, astfel încât nivelul respectiv să ajungă ca și în sistem civil”, a spus Grindeanu.

Întrebat dacă a discutat cu ministrul Muncii despre situația persoanelor cu deficiențe de auz și vorbire, șeful Guvernului a răspuns: „Am văzut ieri inclusiv anumite lucruri în Parlament. O să am o discuție cu doamna ministru pe acest subiect. Cu doamna ministru am foarte multe discuții. E un domeniu extrem de important pentru noi. (…) O să vedem cum reglementăm”.

În ceea ce privește taxa clawback, premierul Grindeanu a precizat că se poartă discuții cu atât cu reprezentanții Ministerului Finanțelor și ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, cât și cu industria farmaceutică.

„Legat de clawback, discuțiile continuă și cu Ministerul Finanțelor. (…) Nu pot să dau un termen să zic de luni de zile, pot să zic aceste discuții să se finalizeze în câteva săptămâni. (…) Discuțiile sunt cu Ministerul Finanțelor, cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, cu cei care sunt în industrie, fie că vorbim de generice, fie că vorbim de inovative, astfel încât reașezarea să fie una echitabilă și una care să impulsioneze inclusiv industria autohtonă”, a afirmat Grindeanu.

Sursa: AGERPRES/(A — autor: Mădălina Cerban, editor: Claudia Stănescu, imagine: Marian Vlăduț, redactor video: Marilena Stănescu, grafician: Liliana Iordan, editor online: Daniela Juncu )

#sanitasbucuresti – Mereu alaturi de voi!