Ca în fiecare an în ultima perioadă, bugetul sănătății este în creștere. Sigur că este o creștere binevenită. Anul viitor discutăm undeva la 5% comparativ cu 2017, la bugetul Ministerului Sănătății. Sumele se vor duce, așa cum este și normal, în investiții de spitale noi, cele nouă spitale regionale, la finalizarea investițiilor în anii precedenți și așa mai departe. Este de aplaudat că se va acorda o mai mare atenție asistenței medicale de urgență, programelor de sănătate și medicilor de familie.

În acest context, majorările salariale prevăzute în anul 2018 pentru personalul medical, inclusiv indemnizația de hrană, am primit asigurări că sumele alocate în buget sunt suficiente.

Credem că este imperios necesar ca autoritățile să realizeze că în zona personalului medical am atins deja o limită ca număr de personal care a mai rămas în țară și noile majorări, sunt,  un colac de salvare astfel încât să oprim plecarea cadrelor medicale din țară și deprofesionalizarea sistemului.

Menționăm că ne aflăm într-un moment T-zero pentru sistemul sanitar românesc. Angajaților trebuie să li se ofere salarii și condiții de muncă mai bune, în paralel cu investiții în materiale și aparatură noi, în caz contrar nu vom face decât să continuăm să vedem sănătatea ca fiind o prioritate doar pe hârtie.

#sanitasbucurești
#împreună_suntem_mai_puternici