SANITAS a susținut și va susține întotdeauna echivalarea și revalorizarea studiilor asistenților medicali. Mai mult, noi suntem singurul sindicat care a participat în mod activ la toate demersurile pe care ministerele de resort le-au efectuat pentru a asigura cadrul legal prin care să se îndeplinească corect aceste deziderate.
Echivalarea studiilor nu este sinonimă cu revalorizarea studiilor. Conform dicționarului explicativ al limbii române A ECHIVALA = A fi egal; a avea valoare identică, iar A REVALORIZA = A readuce la valoarea inițială.
Cu alte cuvinte, prin ECHIVALAREA studiilor asistenților medicali se urmărește acordarea diplomei de studiu postliceal a unei valori identice cu a unei diplome de studiu universitar. Acest lucru contravine în momentul de față legislației în vigoare, întrucât discutăm de două forme distincte de învățământ, unul postliceal și altul superior. În acest moment SANITAS se află în discuții avansate cu OAMGMAMR, cu Ministerul Sănătății și Ministerul Învățământului pentru identificarea soluțiilor optime în vederea deschiderii unui program național de echivalare a studiilor asistenților medicali.
Referitor la procesul de REVALORIZARE, acesta este necesar pentru persoanele care doresc să lucreze în țările membre U.E., cu excepția României și au nevoie de diploma de studiu actualizată cerințelor și exigențelor U.E. Acest proces se aplică numai pentru cei care au terminat studiile înainte de anul aderării României la Uniunea Europeană (01 ianuarie 2007), atunci când curricula școlară românească nu era armonizată cu cea europeană. Noi SANITAS, am contribuit și contribuim în mod activ la acest proces de revalorizare în concordanță cu așteptările membrilor noștri.
Nu vă lăsați induși în eroare de anumite demersuri pe care alte sindicate îl fac. La dezinformare și postări pe facebook sunt campioni.
Noi suntem fideli așteptărilor dv. și ne propunem să vă satisfacem cât mai bine interesele ! Aveți încredere în NOI !