Ca urmare a pichetărilor pe care sindicaliștii de la SANITAS le-au efectuat cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății din data de 7 aprilie 2015, s-a stabilit o întâlnire la care au participat ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, d-na Rovana Plumb, ministrul Sănătăţii, d-nul Nicolae Bănicioiu, ministrul Finanţelor Publice, d-nul Eugen Teodorovici, şi ministrul delegat pentru Dialog Social, d-nul Liviu Pop.
În cadrul întâlnirii s-a mai discutat despre extinderea Contractului Colectiv de Muncă la nivel de sector de activitate, creşterea procentului acordat spitalelor publice din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi adoptarea unui nou regulament de acordare a sporurilor.
Ministrul Muncii, d-na Rovana Plumb, a propus scoaterea salariaților din sectorul sănătăţii şi asistenţei sociale din Legea salarizării unitare 284/2010 şi elaborarea unei legi separate privind salarizarea angajaţilor din aceste domenii, solicitând un răspuns în acest sens reprezentsnților SANITAS.
SANITAS a mai cerut punerea în aplicare a legislaţiei de salarizare specifică sistemului sanitar şi de asistenţă socială, elaborarea unui nou regulament de sporuri, asigurarea unei finanţări adecvate a unităţilor sanitare de stat, reglementarea funcţionării reţelei de medicină şcolară, respectarea normativelor de personal şi rezolvarea situaţiei contractului colectiv de muncă pentru sectorul „Sănătate și activităţi sanitar-veterinare” de către Consiliul Naţional Tripartit.
Ținând cont de cele enumerate mai sus, conducerea SANITAS a luat decizia de a amâna răspunsul cu privire la scoaterea salariaților din sănătate și asistență socială din Legea 284/2010 sau menținerea acestora în actuala legislație.
În acest interval de timp, noi SANITAS vom demara un proces consultativ cu membrii din bază pentru a stabili ce variantă vom aborda cu miniștrii de resort.